Locul fericirii mele

Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și uite că visul mi-a devenit realitate, ca multe altele.

Ați citit pe acest site numai articole din sfera profesională.

Astăzi, stând în pat după ce am mâncat micul dejun, m-am hotârât să dau o notă personală acestui articol. Să-ți spun ce simt, ce trăiesc și ce gândesc.

În urmă cu vreo patru luni, am făcut un exercițiu meditativ prin care mi-am găsit un loc al fericirii. Acel loc este real, e aproape și accesibil, așa că hotărârea mea a fost să merg mai des acolo.

Mă aflu în casa de la țară a bunicilor mei. Aici am crescut, am mers desculță prin țărână și prin băltoacele calde ale verii, m-am jucat, m-am scăldat în apă și iubire, am avut cele mai intense și frumoase trăiri. În fiecare vară când vin în acest loc, de abia aștept să mă descalț și să simt pământul sub picioare! E o libertate pe care numai cerul ți-o poate da! Cer și pământ, moarte și viață…Doamne în ce abis al antagonismului trăim! O fi bine să fii om?

Tocmai a ieșit puțin soarele. Ies afară. Vântul îmi amintește că e toamnă. Realizez că în sufletul meu e primăvară, pentru că sunt înconjurată de iubire. Aici dorințele devin realitate ca în copilărie când crezi că totul e posibil. Aseară am rostit „ciorbă de fasole” când mamaia m-a întrebat ce aș vrea să-mi facă de mâncare, iar astăzi dorința s-a împlinit. Apropo, mamaia face cea mai bună mâncare din lume! Orice îi iese gustos! Zice că mai întâi tre să-i placă ei ce face, căci fie vorba între noi, este pretențioasă și perfecționistă.

Am luat o pauză de la scris și am fost să mănânc nuci de abia decojite. Îmi era dor să îmi înverzesc buricele degetelor, însă n-am avut norocul ăsta. a4.jpgUite ce versuri frumoase scria Eminescu, apropo de dor, cer și pământ. 😊

Când dorul meu e-atâta de adânc și-atât de sfânt

Cum nu mai e nimica în cer și pe pământ

N-am scris nimic despre pisica ce mi-a ținut companie o bună parte din zi, așa că uite-o aici.

a2.jpg

Zilele petrecute în locul fericirii mele au trecut, iar acum mă îndrept spre locul în care se desfășoară viața mea cotidiană: București (să ne trăiești).

Mă întorc cu miere naturală, nuci și o lene de toamnă. Totodată, mai am dorințe la pachet însoțite de voie bună.

 

Psiholog Roxana Ionescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s