Pe drumul clarității și armoniei

articol Irina Necsoi - pixabayAm început procesul acum un an. Eram agitată, blocată, supraîncărcată cu lucruri care trebuiau făcute și nu știam de unde să încep. Mi se părea că orice încercare de a face ceva este de fapt încă un lucru care se adaugă la lunga listă de ”To Do”. Funcționam doar cu liste, pentru că altfel aș fi uitat și încercam să prioritizez diverse activități. Însă ritmul acesta devenise stresant, tânjeam după claritate și armonie, dar nu știam cum să le materializez în viața mea.

Am terminat Facultatea de Psihologie în urmă cu 12 ani și am urmat diverse formări în domeniul dezvoltării personale, așa că două lucruri știam clar:

  1. Că trebuie să fiu și eu pe listă și să ma ocup de nevoile mele, ceea ce mi-a luat un timp să reușesc pentru că mereu existau alte lucruri mai importante de făcut;
  2. Că am toate mijloacele de a ajunge unde doresc, cunosc multe tehnici și pot gestiona stresul și emoțiile.

Cumva le aplicam, funcționau foarte bine pe moment, dar nu reușeam să mențin efectele pozitive pentru mult timp și mă întorceam în fața listei ”To Do”. Acest lucru făcea ca în scurt timp să revin în aceeași situație stresantă.

Experimentasem deja terapii cu un puternic efect vindecător (Constelații familiale, Metoda propoziției intenției, Art și dans terapie, Analiză szondiană) și știam că atunci când faci o mișcare vindecătoare, aceasta se reflectă imediat în stilul de viață și în modul în care arată lucrurile în jurul tău.

Cunoșteam de asemenea conceptele de bază ale Feng Shui-ului, teoria budistă a golului și aveam o preocupare către design-ul interior.

Într-o zi, pur și simplu m-am gândit că dacă o mișcare interioară a sufletului generează o schimbare atât de profundă în interior, de ce să nu încep procesul invers? Prin aranjarea exteriorului, casei, dulapului, actelor, programului, dietei, relațiilor, să generez o mișcare vindecătoare a sufletului.

Zis și făcut!

Așa a început procesul meu care încă continuă. Pe parcurs, am realizat că nu este deloc ușor și există numeroase momente în care te poți simți copleșit/ă sau blocat/ă.

Pentru a facilita și a împărtăși cu tine beneficiile unui astfel de proces m-am gândit să fac niște scheme și să scriu o serie de articole care să te aducă mai aproape de claritate și armonie.

Fără să ne dăm seama aplicăm un sistem de alegeri defectuos, fidel unor credințe din trecut, fie că sunt credințe care aparțin familiei noastre sau credințe personale. Acest mod de a funcționa creează blocaje in viața de zi cu zi.
A face curat in lucrurile tale te pune față în față cu forma fizică a sistemului tău de alegeri și te invită la o reevaluare a tot ceea ce credeai că știi. Intenția este să reorientăm aceste alegeri astfel încât ele să funcționeze spre binele tău.

Voi reveni cu informații despre cum poți forma simplu și eficient o serie de obiceiuri sănătoase.

Pe curând!

Psiholog Irina Necșoi

Reclame

  Un gând despre „Pe drumul clarității și armoniei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: